sea.see.sin.

uneori aruncam cu lucruri in mare.. sperand ca ea, cea cu pantecul infinit de scoici, balene albe si negre si cu cocoasa, caluti de mare si nisipuri gri, o sa le stearga urma. si aruncam sentimente, plangem, lacrimi, disperari, iubiri neimpartasite, imposibile si deloc uitate, biciclete, reviste vechi... zambete, creneluri... stilouri... tablouri..vise piperate.. privirea lui..pantofi, aparate foto... ele toate sunt sarate.. mancate de ochiul albastru si ascunse in adancuri pana cand noi uitam de ele. nu avem cum sa stim unde ea le-a ingropat deci nu stim unde le sunt mormintele sa le ducem flori.. nimic nu ne mai bantuie existenta. de aceea marea este atat de calma pentru oamenii de pe tarm si atat de furioasa pentru cei care vor sa o stapaneasca. caci ei nu stiu.. dar la un momentdat tot ce noi am abandonat, arata nicio mila si se razbuna pe ei. se roaga lui poseidon si sirenelor sa trimita furtuni, si pesacarusi rai, si pesti malefici care sa le franga barcile..sa le murdareasca sufletul.. asa cum timpul le-a murdarit pe ele. pana cand din ei si ele raman doar trunchiuri. doar epave. ruginite si blestemate.marea si-a cerut tributul. viata pentru viata.. amintiri pentru o amintire. pacat dupa pacat.ceea ce ar trebui noi sa incercam sa realizam este ca facem lucruri.. de cele mai multe ori, care nu ne ranesc pe noi, dar ii ranesc pe ceilalti. si ce daca, nu? eu as alege sa sufar de o mie de ori decat sa stiu ca fac rau cuiva cunoscut.. catharsisul este in altceva. nu in mare. este in noi.

ps:poza.aici.