the fog

păşeşti într-o lume pe care nu poţi să o vezi, pe care te chinui să o simţi cu toţi porii şi pe care te chinui să o desenezi în subconştient. ai vrea să ştii ce culoare are şi de unde vine lumina.. întorci capul în speranţa ca la un momentdat pupilele o să ţi se dezlipească şi fantoma lumii vii îţi va dezgoli mintea. respiraţia umedă a vantului îţi răvăşeşte părul tuns acum câteva nopţi şi îţi mângâie buzele arse de dor. mâna îţi îngheaţă şi nu mai simţi nimic. nu ştii dacă ceea ce atingi e un copac bătrân sau un mormânt acoperit cu amintiri galbene din copilărie. aripi goale si triste, lipsite de stralucire, străpung atmosfera alba, o taie cu foarfecele în forme bizare şi o aruncă peste iarba timidă şi calcată de paşi grei. pantofii tăi sunt lipiţi de asfaltul noroios..miroase a ud, a ger şi a fum de la groapa cimitirului. ai un atac de panica înfiorător, îţi vine să leşini, în capul tău o voce groasă şi dură te întreabă cine eşti, ce cauţi acolo, şi ce ai de gând să faci. te sperii şi mai tare şi nu ai ce să faci. ai o senazaţie fulgerătoare de leşin..de ameţeală.. iar mintea ta este goală. instinctiv îţi duci mâinile în faţa ochilor şi uşor şi miraculos începi să distingi linii. ele sunt negre, curbe, moi, şi generoase, încremenite pe un fond pântecos. se mişcă. ţi le mişti de fapt. îţi dai seama că sunt ale tale, realizezi cât îţi sunt de familiare şi începi să te linişteşti. vocea groasă a fost înlocuită cu a ta, cea interioară, care te asigură că ochii tăi văd ceva fromos şi inima ţi se linişteşte, numai fuge ca o nebună, nu îţi mai bate în fiecare venă, în fiecare colţ al fiinţei tale, nu se mai loveşte de haina ta. îţi aminteşti cine eşti.. cum te cheama... de unde vii.. dar ce vrei sa faci? mâine, sau azi, sau acum.. sau peste 20 de ani.